Din 7 august, şoferii care vor încălca regulamentul circulaţiei rutiere, nu vor mai achita amenzile aplicate în baza scrisorilor venite în urma înregistrărilor efectuate de către Centrul unic de monitorizare şi coordonare a Traficului (CUMCT) al Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP) prin intermediul camerelor video.

Potivit unui comunicat al Ministerului de Interne, codul de bare format din 16 cifre, destinat achitărilor online, va fi exclus din Citația Centrului Unic de Monitorizare și coordonare, începând cu data de 7 august. Astfel, persoanele fizice și juridice nu vor avea posibilitatea de a achita amenzile în baza rapoartelor electronice de constatare a contravențiilor din domeniul circulației rutiere.

În acest context, până pe 7 august 2017, în adresa proprietarilor/posesorilor autovehiculelor care au comis contravenții din domeniul circulației rutiere fixate prin intermediul sistemului de supraveghere video, vor fi expediate citațiile menționate care conțin codul de bare ce permite efectuarea achitărilor în baza acestora, respectiv persoanele vizate pot achita amenzile prevăzute, dat fiind faptul că, operațiunile intenționate a fi puse în aplicare, începând cu 7 august 2017 nu comportă efect retroactiv.

Totodată, din data de 7 august 2017, persoanele care se vor prezenta la filialele băncilor pentru a achita amenzile în temeiul constatărilor sistemului de supraveghere video, care nu va conține codul de bare, urmează a se prezenta la Centru Unic de Monitorizare și Coordonare al INP sau la inspectoratele de poliție teritoriale, în raza de domiciliu al contravenientului, pentru a fi întocmit proces verbal cu privire la contravenție în conformitate cu prevederile art. 443 Cod contravențional, în temeiul căruia, ulterior poate fi efectuată achitarea.

Pentru detalii, recomandăm contactarea reprezentantului Centrului unic de monitorizare și coordonare al INP al IGP, la numerele de contact: 0(22)784444 sau 0(22)785555.

07.08.2017, point.md